Greenliteracy.ro - o inițiativă pentru educație și reziliență împotriva dezinformării în domeniul schimbărilor climatice

Picture1
logo-ec-2-1

FAKE NEWS. REAL CONSEQUENCES

Care sunt faptele?

Potrivit experților, măsurarea căderilor de zăpadă dintr-o singură lună nu contrazice tendința generală de încălzire globală a planetei. Este nevoie de decenii pentru a observa tendințele și schimbările în acest sens. Un studiu științific din 2019, ce a analizat seturi de date începând cu 1981, a constatat tendințe de scădere atât pentru suprafața, cât și pentru cantitatea de zăpadă căzută în emisfera nordică.

Narațiuni alimentate de astfel de postări/ conținuturi

„Încălzirea globală este o conspirație.”

„Ecologiștii sunt alarmiști și exagerează, iar efectele schimbărilor climatice nu sunt atât de dramatice în realitate.”

„Oamenii de știință din sfera climatologiei sunt părtinitori.”

Evaluarea noastră: afirmații false și date științifice prezentate trunchiat

În baza analizei noastre, considerăm că afirmațiile despre căderile masive de zăpadă din emisfera nordică prezentate ca dovezi împotriva încălzirii globale sunt false. Astfel de afirmații false sunt cu atât mai periculoase cu cât citează date și studii științifice valide într-un mod selectiv și manipulator pentru a genera credibilitate. Acest tip de strategie este des întâlnit la cei care neagă fenomenul încălzirii globale și are ca scop să convingă mai ușor publicul. Contrar afirmațiilor false care circulă în spațiul online, rapoartele specializate și oamenii de știință au arătat că activitatea umană este factorul determinant al încălzirii globale. Cercetările arată că dezinformarea este factorul principal ce contribuie la polarizarea publicului în chestiunea crizei climatice, influențând, totodată, atitudinea publicului față de știință.

Disclaimer!

Green Antifake scoate la suprafață și analizează conținuturi eronate, înșelătoare sau pur și simplu false nu pentru a le amplifica sau a le oferi o vizibilitate nedorită în spațiul public, ci pentru a crește nivelul de conștientizare publică pe marginea lor.

Sursele noastre de fact-checking:

Afp.com – Northern hemisphere snowfall data do not disprove global warming

Copernicus.org – Historical Northern Hemisphere snow cover trends and projected changes in the CMIP6 multi-model ensemble

Climate.rutgers.edu – Rutgers University Global Snow Lab