Greenliteracy.ro - o inițiativă pentru educație și reziliență împotriva dezinformării în domeniul schimbărilor climatice

Picture1
logo-ec-2-1

FAKE NEWS. REAL CONSEQUENCES

Fact-checking-ul-saptamanii-1536x295

Citește articolul complet aici.

Edu-Climate-1536x295

Seceta fără precedent din regiunea Amazoniană – cauzată de schimbările climatice, potrivit unui nou studiu

Seceta record din regiunea Amazonului a fost determinată în primul rând de schimbările climatice. Criza climatică a transformat seceta, care a lovit pădurea tropicală amazoniană în 2023, într-un eveniment devastator, conform unui nou studiu. Cea mai mare pădure tropicală din lume este considerată crucială în lupta pentru limitarea încălzirii globale, prin stocarea dioxidului de carbon. .

Atât schimbările climatice, cât și El Niño au contribuit aproximativ în mod egal la reducerea precipitațiilor. Însă temperaturile globale mai ridicate au fost principalul factor al secetei, potrivit World Weather Attribution, o inițiativă care reunește oamenii de știință din domeniul climei pentru a analiza rapid evenimentele extreme și posibilele lor conexiuni cu schimbările climatice. Seceta amazoniana a fost cea mai gravă înregistrată în multe locuri și a atins nivelul maxim „excepțional” la scară științifică.

Criza climatică generează vreme extremă pe întreaga planetă, dar seceta extremă din regiunea Amazonului este un exemplu îngrijorător, deoarece se crede că pădurea tropicală este deja aproape de un punct de cotitură. Acest lucru ar duce la moartea în masă a copacilor din cel mai important depozit de carbon din lume de pe uscat, eliberând cantități mari de CO2 și conducând la temperaturile globale și mai mari. Cercetătorii au descoperit că încălzirea globală scade precipitațiile și crește căldura în Amazon, făcând seceta de aproximativ 30 de ori mai probabilă. Seceta extremă din 2023 ar fi de așteptat aproximativ o dată la 50 de ani în clima actuală, a estimat analiza. Dar dacă încălzirea globală va atinge plus 2C, o secetă atât de gravă ar fi de așteptat la fiecare 13 ani.

Tech-Green-1536x295

Magneții viitorului de la Niron Magnetics reduc impactul asupra mediului cu 90%

O companie din SUA își propune să folosească materiale ieftine, disponibile pe scară largă, pentru a produce magneți pentru vehicule electrice și turbine eoliene. În prezent, motoarele vehiculelor electrice sau a turbinelor eoliene se bazează pe magneți permanenți obținuți din metale dobândite din pământuri rare. Se estimează că în următorul deceniu, resursele de astfel de metale vor fi limitate, iar cererea va crește considerabil.

Green fact checking

Figura 1. Imagine sugestivă pentru descrierea magneților viitorului, realizată cu ajutorul ChatGPT.

În prezent, compania Niron Magnetics din SUA construiește o unitate de producție la scară largă pentru a obține nitrat de fier, un material magnetic derivat din elemente accesibile, precum fierul și azotul. Produsul este primul magnet permanent puternic din lume ce nu conține elemente din pământuri rare. Puterea noului tip de magnet a permis alimentarea unor dispozitive electronice mici, însă cercetătorii lucrează la optimizare, pentru a-l putea folosi și în fabricarea vehiculelor electrice.

Noul tip de magnet a fost desemnat una dintre cele mai bune invenții ale anului 2023. Datele preliminare arată că acesta are un impact cu 90% mai mic asupra mediului în comparație cu magneții tradiționali. În următorii ani, dezvoltarea noilor tipuri de magneți și găsirea unor soluții alternative în fabricarea vehiculelor electrice, ar putea fi crucială în procesul de tranziție energetică.

Citește mai mult:

technologyreview.com - How new magnets could accelerate climate action

news.climate.columbia.edu - The Energy Transition Will Need More Rare Earth Elements. Can We Secure Them Sustainably?

ECO-LEXICON-1536x295

Refugiații climatici. Cum trebuie să se adapteze peste 376 de milioane de oameni la noua realitate climatică

Refugiații climatici sunt persoane deplasate forțat din cauza schimbărilor climatice, cum ar fi creșterea nivelului mării, seceta și fenomenele meteorologice extreme. Peste 376 de milioane de oameni au fost afectați global din 2008 încoace. Din 2020, numărul persoanelor deplasate din cauza dezastrelor a crescut anual în medie cu 41% față de media anuală din ultimii zece ani. Institutul pentru Economie și Pace estimează că, într-un scenariu negativ, până în 2050, dezastrele naturale și alte pericole ecologice ar putea forța 1,2 miliarde de persoane să se mute din locurile lor de origine.

Green fact checking

Figura 2. Imagine sugestivă pentru impactului schimbărilor climatice asupra oamenilor, realizată cu ajutorul ChatGPT.

Refugiații climatici sunt adesea obligați să-și părăsească casele și comunitățile tradiționale din cauza deteriorării condițiilor de viață și a pierderii sustenabilității locale. Această situație poate să ducă la migrație internă sau internațională în căutarea unor condiții de trai mai sigure. Astfel, aceștia ajung în zone numite „refugii climatice”, adică locații care pot oferi condiții climatice relativ stabile și prietenoase în contextul schimbărilor climatice. Aceste zone pot deveni atractive chiar și pentru specii vegetale și animale, la rândul lor afectate de aceste fenomene. Refugiile climatice pot include regiuni montane, păduri dense, zone umede sau alte medii care au caracteristici climatice constante sau care sunt mai puțin afectate de schimbările climatice globale.

Este important de știut că termenul „refugiați climatici” nu are un statut legal recunoscut la nivel internațional, iar aceste persoane se confruntă adesea cu provocări în obținerea protecției legale și asistenței internaționale comparativ cu refugiații politici sau război și nu trebuie confundați cu cei din ultimele două categorii menționate. Comunitatea internațională, în special instituțiile europene, lucrează la dezvoltarea unor cadre juridice și la găsirea soluțiilor pentru a aborda această problemă în creștere în contextul schimbărilor climatice.

Citește mai mult:

Education.nationalgeographic.org – Environmental Refugee

Europarl.europa.eu - The concept of 'climate refugee': Towards a possible definition

News.nsf.gov - Plants seek climate refuge across our changing planet

Iine.org - What is ”Climate Refugee”?

Ecowatch.com - Animals Take Refuge in Forests and Avoid Human-Dominated Areas in Hotter Regions, Study Finds

Green-Tag-1536x295

#Amenințările pe care le reprezintă schimbările climatice sunt reale și sunt în fața noastră, nu le mai putem ignora

„Amenințările pe care le reprezintă schimbările climatice sunt reale și sunt în fața noastră, nu le mai putem ignora. Este nevoie de atenția noastră chiar acum. Există o problemă care va forța limitele acestui secol mai dramatic decât oricare alta, iar aceasta este amenințarea presantă a schimbărilor climatice.” Cuvintele îi aparțin lui Barack Obama, fostul președinte al Statelor Unite.

Pentru a urmări canalul ANTI-FAKE pe WhatsApp, click aici.